Claudiu Sfirschi-Lăudat este traducător literar din limba neogreacă, autor de texte dramatice, pasionat peste poate de parfumuri și de simțul mirosului. De curând a publicat „Osmé - Antologie de texte pentru nasul oricui“, la editura Peter Pan Art, cu ilustrații de Silvia Irina Zimmermann, o culegere generoasă de fragmente cu izuri de pe vremea Bibliei până în zilele noastre. În decursul asamblării antologiei, la sfârșitul anului trecut, mi-a împărtășit din căile întortocheate pe care le-a avut de străbătut pentru a o scoate la capăt cu drepturile de autor pentru fiecare fragment selectat, mai ales în cazul traducerilor.
De aici curiozitatea despre ce se întâmplă, în timp, cu drepturile de autor pentru traducerile le facem și despre cum sunt ele administrate.
Simina Popa
*
O antologie despre parfum - cum ți-a venit ideea? La ce să ne așteptăm noi, cititorii?
Claudiu Sfirschi-Lăudat: N-am pornit de la bun început cu gândul de a publica o antologie de texte literare și filosofice despre miros/mirosuri. Ideea mi-a venit tot căutând și postând texte pe blogul Osmé – The Perfume Review, de care m-am apucat în ianuarie 2020. Am creat acolo o secțiune „Antologie”, unde s-au tot adunat texte din cărțile citite pe marginea acestui subiect. Ușor-ușor, secțiunea a sporit și abia atunci m-am gândit că ar putea ieși o carte utilă pentru toată lumea – chiar și pentru mine, căci așa am toate textele adunate la un loc (deh, sunt de școală veche, tot în cartea fizică am încredere). Am zis „utilă”, fiindcă intenția mea a fost să adun, ca într-un ierbar, cât mai multe specii de texte mirositoare (din literatură, filosofie, religie, antropologie, sociologie etc.) întâlnite de mine în studiile și cărțile dedicate acestui subiect și să le pun la dispoziția celor interesați de mirosuri și de rolul lor în economia ființei noastre sensibile.
Ceea ce am vrut, de fapt, a fost să-i ofer potențialului cititor texte cu o miză teoretică, cu alte cuvinte texte care să-l pună pe gânduri și să-l facă să descopere o temă (sau mai multe) la care poate până acum nu s-a gândit (prea mult). Antologia e o anexă – sau un dosar – pentru un proiect pe care l-aș dori a fi unul mai vast, și anume de a deschide un dialog pe marginea mirosurilor și a experienței sensibile și sinestezice, punând astfel bazele unei culturi olfactive la noi. Un proiect ambițios, pe care nu am cum să-l împlinesc singur, ci doar ajutat de specialiști din diverse domenii. Iată că lansez invitația celor interesați.
În cât timp se strâng materiale pentru o antologie? Și când spui „gata!”?
CSL: S-au strâns încet-încet. De unele îmi aminteam din lecturi trecute, pe altele le descopeream citind pentru blog și apoi pentru antologie. În mare, a durat cam doi ani de lectură și de culegere de texte. Din păcate, trebuie să spui „gata” la un moment dat – chiar înainte de a o trimite la tipografie, căci am adăugat texte până în ultima clipă –, dar trebuie să te aștepți ca, imediat ce ți-a scăpat din mână și a luat drumul tipografiei, să-ți iasă în cale încă un text pe care îl socotești esențial pentru antologie. Prilej de insomnii, dar până la urmă trebuie să accepți realitatea: cartea ți-a scăpat din mână, are o viață proprie. Noroc că există blogul și public acolo texte recent descoperite.
Antologia e o carte deschisă, neterminată, subiectivă, fragmentară, o carte a regretelor, pentru antologator, căci mereu ar mai fi de adăugat ceva, dar este, din fericire, și una a descoperirilor neașteptate (sper că și plăcute!), pentru cititor.
Câți autori ai?
CSL: La ultima numărătoare erau, parcă, 214. Autori, căci mai sunt și textele din Biblie, de pildă, pe care nu le-am pus la numărătoare. Iar unii autori sunt reprezentați cu câte un text/operă, alții, cu mai multe texte/opere. Am încercat, prin alegerea lor, să acopăr diacronic subiectul și să ofer cât mai multe perspective asupra olfacției și a varietății mirosurilor.
De unde ai apucat problema drepturilor de autor pentru publicare în antologie? Există vreo regulă scrisă? Cui te poți adresa?
CSL: Totul a fost bine și frumos până când mi-am dat seama de marea problemă a drepturilor de autor. Când am început să alcătuiesc antologia, nu m-am gândit la asta. Și bine am făcut, căci altfel nu cred că mergeam mai departe cu gândul. Când am făcut propunerea de publicare unor edituri, acestea au bătut în retragere tocmai din cauza problemei drepturilor de autor. Li s-a părut inepuizabilă, costisitoare – pe scurt, o nebunie.
Și asta din cauză că legislația e ambiguă și laxă. Te lasă expus, fiindcă nu spune ce e bine/ corect/ legal și ce nu e. N-am găsit niciunde precizat cât poți prelua dintr-o carte fără a cere permisiunea de publicare. Așa că am urmat bunul-simț, care zicea așa: 1. antologia e o carte din alte cărți, deci alți oameni au muncit înaintea mea să apară acele cărți – scriitor, editor, traducător, redactor, agent literar, corector și grafician (sper să nu-mi fi scăpat cineva); 2. eu însumi sunt traducător, așa că, deși legea nu spune nimic precis în sensul ăsta, e un gest moral față de colegii traducători să le cer permisiunea de a le folosi munca.
Și așa a început munca de identificare a tuturor celor care dețineau un drept moral – și legal, firește – asupra operei utilizate în antologie. Primul indiciu este semnul de copyright din carte. Te uiți și vezi cine îl deține. Apoi, contactezi editura care a publicat cartea din care iei fragmentul și îi ceri permisiunea (sau drepturile de autor) pentru autor și traducător. Pentru autorii români, trebuie să ai permisiunea editurii și acordul autorului. Pentru autorii străini, permisiunea editurii, a traducătorului și a autorului (sau a agentului literar care îl reprezintă). Numai că lucrurile nu sunt așa de simple. Totul depinde de tipul și de durata contractului semnat între autor, agent, traducător și editură. Dacă a expirat contractul, atunci editura românească nu-ți poate da nimic. Te poate doar îndruma spre deținătorul de drepturi – editorul străin, agentul literar, autorul sau moștenitorul drepturilor. E o fericire pentru antologator când au trecut cei 70 de ani de la moartea unui autor, fiindcă în acel caz drepturile au trecut în domeniu public. Am lucrat cu liste care arătau ca un adevărat pomelnic: coloane pentru cei vii și cei morți, cruci și alte semne cabalistice.
A fost greu să obții drepturile de autor? Care au fost reacțiile – și ale lor, și ale tale?
CSL: Am avut norocul ca multe edituri din România să răspundă prompt și să ne ajute cu informații privind deținătorii de drepturi. Un mare ajutor am primit de la agenții literari. Și aici aș vrea să-i mulțumesc în mod special echipei de la Simona Kessler International Copyright Agency (Simona Kessler, Alina Mihai și Andreea Focșăneanu), care ne-a ajutat să luăm legătura cu alți agenți sau cu moștenitorii drepturilor de autor, precum și agenților străini, și le numesc aici pe Milena Kaplarevic, Mira Droumeva și Elena Frohlick. O mare dificultate a fost găsirea traducătorilor de dinainte de 1989. Mulți au decedat, unii au semnat sub pseudonim, alții și-au înstrăinat drepturile asupra traducerii. A fost o adevărată nebunie să-i găsim pe toți. De aceea ne-am adresat și celor de la CopyRo, dar prefer să mă abțin de la comentarii... Nu ne-au ajutat cu nimic. Și nici Secția de traduceri literare a Uniunii Scriitorilor.
Dar ca să revin la întrebarea ta de mai sus – cui te poți adresa? În primul rând, editurii românești. Dacă e drăguță și simpatică, îți răspunde politicos că nu mai are drepturile și te poate îndruma, dându-ți un contact al agentului literar sau al celui/celei care a moștenit drepturile. Și din momentul ăla îți pregătești și pungulița, că s-ar putea să te coste.
Ce mai vreau să spun e că tot procesul ăsta de obținere a drepturilor e ca un război de uzură. Îți trebuie mari resurse de timp, răbdare și nervi pentru o corespondență asiduă și pentru negocierea sumelor cerute de unii autori/agenți literari. Proiectul antologiei a fost posibil grație unei sponsorizări private și nu a avut prevăzut un buget dedicat drepturilor. Aveam bani doar pentru tipografie și DTP. Așa că a trebuit să explicăm, să ne justificăm, să negociem etc. N-am izbutit de fiecare dată. De pildă, la fragmentul din Pentru cine bat clopotele de Hemingway a trebuit să renunțăm, fiindcă suma cerută de agent era prea mare. Alții pur și simplu nu ne-au dat acordul de a include fragmente, cum a fost în cazul lui Süskind sau Yanagihara – spre marele meu regret.
Cât privește reacțiile, acestea au fost pozitive, ba chiar plăcute, ceea ce m-a încurajat în demersul meu. Au fost și răspunsuri seci, la obiect, dar au fost și mesaje în care mi se spunea că e o idee formidabilă, eram felicitat pentru idee și rugat să anunț când apare cartea, fiindcă există un interes foarte mare pentru ea. Asta nu poate decât să te bucure și să-ți dea un imbold.
Ce crezi că lipsește în contextul acesta și ar putea ajuta și pe alții care au de-a face cu drepturile de autor?
CSL: Niște baze de date. Cu agenți literari, cu traducători, cu editori. Cu cei mai tineri, te mai descurci. Există internetul, Facebook-ul. Însă ce te faci cu autori sau traducători care nu sunt acolo? Și am avut destule situații de felul ăsta. Noroc că am găsit pe cineva care știa pe cineva care știa pe cineva etc. În plus, nu știm ce face și ce este CopyRo. Le-am trimis o listă cu traducători despre care nu știam nimic și i-am rugat să ne spună dacă sunt în portofoliul lor. După ce ne-au dus cu vorba luni bune, ne-au spus într-un final, când era pe punctul de a trimite cartea la tipografie (deși le dădusem un termen), că reprezintă câțiva traducători și să le facem o ofertă. Le-am răspuns politicos că nu, ei trebuie să ne spună ce pretenții financiare au, dacă au, iar noi vedem dacă putem sau nu să le facem față. N-am mai primit nici un răspuns. Mă gândesc că ar fi corect și transparent să aibă o bază de date publică, pentru a ști dacă anumiți autori sau traducători sunt reprezentați de ei.
Unde găsim antologia și cât de parfumați trebuie să fim când o citim?
CSL: Antologia se găsește – cum altfel?! – într-o parfumerie – Niche Parfumerie/ 50ml Artistic Fragrance Bar Bucuresti, de pe Calea Dorobanților 111, în București, și pe Strada Carol Telbisz 4, în Timișoara –, precum și la Cărturești, online și în librării. Cât privește parfumatul, fiecare cu ce poftește, nu există un smell code, ci doar o deschidere a minții către o tematică prea puțin luată în serios de cei cu nasul pe sus. Cum scrie și pe copertă, Osmé e o antologie pentru nasul oricui. Așa că îndrăzniți să mirosiți!