Despre noi

Despre noi

Asociația Artlit a fost înființată. Ce rămâne totuşi de făcut în continuare? Poate fi constatată cu uşurinţă, zicem noi, starea de atomizare în care se află în general traducătorii literari. Fiecare este încurajat să se descurce pe cont propriu, să-şi rezolve problemele singur, să fie un individ. Dar asta pare să conserve starea nefericită de fapt, aceea în care majoritatea traducătorilor au probleme. Ca traducător individual, numai în mod excepţional ai vreo şansă de a negocia un contract mai bun sau de a-ţi face mai respectată munca. Pur şi simplu pentru că trebuie să ai o poziţie privilegiată ca să obții condiții sensibil mai bune. Or, majoritatea dintre noi nu o au. Condiţia obişnuită a traducătorului izolat este una în care trebuie să subscrie la cerinţele unilaterale impuse de cei care-i dau de lucru. Nu poate fi vorba de o negociere cât de cât echilibrată între doi parteneri aflaţi pe o piaţă a muncii. Puterea de negociere a traducătorului individual pare să fie foarte redusă, dacă nu pur și simplu nulă. De aici nevoia de unire a traducătorilor literari, de acţiuni comunitare, care să-i împuternicească, să dea consistenţă meseriei.

Prin intermediul asociației, avem mai întâi şansa de a discuta între noi, apoi de a acţiona împreună, nu ca atomi izolaţi, ușor de manipulat, ci ca un grup care să-și tragă forța din asociere, din fapta comună. Am avea mai uşor un discurs legat, coerent despre problemele şi nevoile noastre. Acțiunile noastre ar fi mai vizibile, mai eficiente. Ne-am putea sprijini reciproc în cererile noastre.

Sperăm ca fiecare dintre membrii Artlit să fie dispus să se implice și să ia parte, după puteri, la efortul comun. Soluțiile pentru problemele noastre ar trebui să vină de la fiecare dintre noi și nu numai de la lideri, care lideri există formal, pentru că legea impune forma conducerii pentru a recunoaște, la schimb, înființarea unei asociații. Numai împreună, dacă ne ajutăm reciproc, avem şanse să ne schimbăm condiţia. Facem un apel către toți membrii să contribuie la bunul mers al asociației, să se implice și să fie deschiși la a lucra împreună pentru ca demersul nostru să dea roade. Vă încurajăm să fiți activi pe forum, să dezbateți și să participați la luarea deciziilor, pentru ca mai apoi, atunci când vă aflați în fața unui contract să găsiți puterea și curajul de a negocia condiții mai bune, reprezântând în același timp Asociația.

 

Comentarii

Text

Comments are closed.