La mulți ani, Limba română! | Asociația Română a Traducătorilor Literari

Astăzi este Ziua Limbii române!
Unealta de lucru numărul unu pentru traducătorii literari, folosită să fasoneze idei, atmosfere, figuri de stil, emoții și noțiuni științifice din alte limbi străine, merită o urare și gânduri bune din partea noastră!

Traducătorii literari își exercită totodată o putere discretă asupra limbii țintă, prin alegerile pe care le fac, lexical, gramatical și stilistic.

Aruncăm un ochi în laboratorul de lucru al câtorva dintre colegii noștri, care ne împărtășesc din experiențele lor cu cuvinte preferate, inventate sau uitate: „scrialitate“, „fir-lungi“, „sentimioara“, „crepdeșin“, „colimvitră“, „un rajput, doi rajpuți“, „anaplu“ și care ne demonstrează că, în final, qui s a´aime se taquine.

Irina Marina Borțoi Bună, sunt Irina-Marina Borțoi, traduc preponderent din engleză în ultimul timp, iar unul dintre cuvintele pe care le folosesc cel mai des în traduceri (redactorii mei știu!) este „a scânteia” pentru „to sparkle”, mai rar chiar și „to shine”. Când contextul o permite, prefer ca lumina soarelui să scânteieze pe apă, nu să sclipească sau să lucească. Încerc să judec obiectiv de fiecare dată dacă se justifică, dar recunosc că îl introduc în multe dintre textele traduse.

Am tradus trei repovestiri ale unor mituri grecești, „Ariadna” (2022) „Electra” (2023) și „Atalanta” (2024), toate scrise de Jennifer Saint și publicate la Editura Litera, și mi-a plăcut foarte mult libertatea de a folosi cuvinte mai rare sau mai vechi, precum „plăpândă”, „prielnic”, „șovăielnic”, „năvalnic”. Au fost trei cărți în care am optat intenționat pentru o ușoară arhaizare a textului, care mi s-a părut că se potrivește mai bine contextului și poveștilor respective.

Am inventat anul trecut două cuvinte, inventate la rândul lor în engleză, și anume „fir-scurți” și „fir-lungi”, în cartea „Măsura vieții” de Nikki Erlick, publicată la Editura Litera în 2023. În carte este vorba despre niște cutii pe care le primește toată populația lumii într-o noapte, care conțin un singur fir, mai lung sau mai scurt, despre care se presupune că ar indica într-un fel sau altul lungimea vieții. Astfel, originalul se referea la „short-stringers” și „long- stringers”, și anume persoanele care aveau un fir al vieții mai lung sau mai scurt.

Irina Marina Borțoi este membră ARTLIT și a Women in Localization.
Ultima carte apărută: „Nimic nu e adevărat” de Lisa Jewell, Editura Litera (din care a tradus la atelierul „Traducător pentru o zi”, ediția a 4-a)

Traduc cărți din germană pentru copiii de grădiniță și e o mare bucurie dar și o provocare să inventez cuvinte, încercând să redau cât mai fidel ideile autorului străin. De multe ori mă frământ ore în șir pentru a găsi un cuvânt la fel de reușit și inspirat ca originalul. Așa s-a întâmplat atunci când am tradus Fühlinchen, o carte empatică în care copiii descopereau într-un mod intuitiv lumea sentimentelor. Fühlinchen era o oiță foarte specială, care nu era albă ca suratele ei, blănița ei își schimba culoarea în funcție de starea sa de spirit: dacă era veselă, blănița ei căpăta nuanțe de roz, când se simțea tristă devenea gri, iar când era mândră avea o nuanță portocalie. În germană autoarea a inventat acest nume, pornind de la fühlend (simțitor, sensibil) la care a adăugat sufixul diminutival -chen. După câteva încercări, mi-a venit în minte sinonimul oiței – mioară, care m-a dus cu gândul la inimioară și atunci mi-am dat seama că am găsit varianta cea mai bună pentru oița care trăia în lumea colorată a simțămintelor: Sentimioara, un cuvânt ușor de pronunțat chiar și de prichindei.
M-am străduit să găsesc o denumire pentru o prințesă voluntară și încăpățânată, care făcea numai ce voia și hotăra singură totul. Titlul cărții era Die Prinzessin von Bestimm. Numele ei în germană vine de la Bestimmung (decizie, hotărâre, dispoziție). După ce am terminat de tradus textul, în care prințesa hotăra singură când să meargă la culcare, ce să mănânce sau cum să fie vremea și poruncindu-le chiar și părinților ei, m-am gândit că cel mai potrivit și simpatic ar fi să-i spun Prințesa Poruncița. Cred că a fost o alegere inspirată, cartea bucurându-se de succes și fiind retipărită!

Marilena Iovu – traduceri din germană, engleză
Prințesa Poruncița de Johanna Lindemann, ilustratoare Astrid Henn, Editura Univers, 2019
Sentimioara de Nanna Neβhöver, ilustrații Annette Swoboda, Editura Univers, 2019

Antologia de poezie intitulată Briskeby blues. To Raluca Daniela Duinea

språklig norsk-rumensk diktantologi/Antologie bilingvă de poezie norvegiană-română conține 320 de poezii selectate din unsprezece volume semnate de poetul norvegian Jan Erik Vold. Trebuie să admit încă de la început că traducerea acestor poezii a fost un proces frumos, laborios și cu multe provocări. Doresc să punctez câteva aspecte legate de poeziile ludice de tip tongue twister și nursery rhymes din volumul kykelipi (1969), cuvânt inventat de poet, având la bază cuvântul kykeliki (no.) sau cucurigu (ro.). Vold este un adevărat maestru și făuritor al cuvântului, prin urmare, traducând aceste poezii a fost ca o invitație de a lua parte la procesul de creație, inventând o serie de cuvinte în limba română: scrialitate, scrial (un joc de cuvinte pornind de la cuvântul realitate); un alt cuvânt este culturala, aici poetul norvegian scrie o poezie formată din douăzeci și trei de variante de cuvinte inventate și fără sens, pornind de la cuvântul norvegian kulturuke. În acest caz, jucându-mă cu literele și respectând așezarea lor după modelul lui Vold, am inventat alte douăzeci și trei de cuvinte în limba română, toate având la bază cuvântul culturala, dintre care amintesc doar câteva: alturcula, culraluta, ultrucala, raltucula, arcultula, culatural, luracaltu, cutlulara. Vă îndemn călduros să lecturați și acest poem, care, pe lângă dimensiunea sa ludică, poate fi folosit ca un exercițiu complex de dicție. În cazul poeziei de tip nurseryrhyme, intitulată 1-2-3-4, care are la bază cuvântul kykelipi, am inventat alte patru cuvinte: kykelilatru să rimeze cu 4, kykelilopt să rimeze cu 8, kykeliloișpe cu 12 și kykelilouă cu 9. Traducerea poeziilor lui Vold mi-au dat ocazia unică de a explora spațiul scandinav prin intermediul imaginilor vizuale create de cuvintele cărora poetul norvegian le-a dat viață, abordând astfel o varietate de stiluri care stau la baza discursului său liric. Invit, așadar, și cititorul român, ca lecturând aceste poezii, să fie parte din universul scandinav creat cu atâta pricepere de Jan Erik Vold.

Raluca-Daniela Duinea – traducătoare din limba norvegiană
Briskeby blues. Tospråklig norsk-rumensk diktantologi/Antologie bilingvă de poezie norvegiană-română, Jan Erik Vold, Editura Casa Cărții de Știință, 2023.

Câteva cuvinte despre mătase

Una dintre etapele cele mai frumoase ale traducerii literare este pentru mine perioada de cercetare, care poate fi atât de fabulos diferită în funcție de cartea la care lucrezi. O ucenicie foarte dragă a fost cea pentru povestea unei cusătorese, fascinată fiind dintotdeauna de felul în care sunt folosite țesăturile pentru a reda culoarea, textura, sunetul, dar și pentru a construi personaje, pentru a zugrăvi o anumită epocă ori pentru a servi drept comparații și metafore.
Din aflorimentul bogat de cuvinte aparte, rar folosite sau poate învechite astăzi care apar în carte, mă voi opri la două dintre ele, care definesc tipuri de mătase.
Moar (moire) este o țesătură din mătase cu luciu, cu reflexe unduitoare, care se schimbă în funcție de lumină și de poziția din care este privită. Un material care „face ape”, cum spuneau doamnele de altădată. Lucitor, poleit parcă, fin și delicat, a fost preferat de Ludovic al XV-lea al Franței, care la 1700 își acoperea pereții cu țesătura parcă lucrată de naiade. La 1800, regina Victoria a Regatului Unit apărea adesea în picturi și fotografii cu o panglică din moar albastru pe piept. Moarul a fost prin excelență un material aristocratic.
Crepdeșin (crepe de chine) este o țesătură din mătase mată, cu firul gros, ușor încrețită. Un material oximoronic, pentru că este în același timp foarte fin și ușor (o rochie poate cântări doar câteva sute de grame), și rezistent. Țesătură aparte datorită aspectului tridimensional, are o istorie bogată care, după cum îi arată și numele, pornește din epoca imperială a Chinei antice. În Franța începe să capete popularitate în secolul al nouăsprezecelea, ca parte a fascinației Europei pentru textilele exotice și luxuriante din Est. Într-atât, încât în 1925 parfumierul francez F. Millot lansează un parfum care poartă numele „Crêpe de Chine”, inspirat de eleganța sofisticată a materialului, adăugând astfel note aromatice poveștii acestei mătăsi și consfințind-o ca simbol al rafinamentului.
Iar acestea nu sunt singurele tipuri de mătase din carte. Cât de surprinsă am fost să descopăr că există un lexicon al mătăsii!
La finalul lecturii, cititorul mi-aș dori să rămână o dată cu bucuria de a-și fi îmbogăți vocabularul cu câteva cuvinte rare, pe cale de dispariție, care sunt protejate și conservate măcar în cărți, așa cum plantele și florile rare sunt conservate în sere de sticlă. Apoi cu descoperirea că alegând cu minuțiozitate un asortiment de țesături, în loc de simplul „mătase”, autoarea i-a făcut un dar imaginației. Pentru că, spre exemplu, dacă o tânără își va face apariția în paginile cărții într-o rochie din crepdeșin, va putea să simtă textura ușor încrețită, iar când va citi că un personaj poartă o pălărie cu fundă din moar, își va putea închipui un material care arată ca reflexiile de pe oglinda unei ape.

Loredana Voicilă, traducătoare literară din limba engleză
„Surorile Chanel” (The Chanel Sisters) de Judithe Little, Editura Litera, 2023

Cum sunt membru nou, am Claudiu Sfirschi Lăudat zis să răspund conștiincios și mai ales neîntârziat când sunt luat la întrebări:
Ce cuvânt ați inventat în limba română într-o traducere?

„Mâțofrizer“ (Evghenios Trivizas, „Ultima pisică neagră“, Editura Frontiera, 2024)

Ce cuvânt rar folosit ați ales de curând într-o traducere?

Simit, scordolea, lahur, duvar, adet, budala, coz, colimvitră (Maria Iordanidou, „Loxandra“, Curtea Veche Publishing, în curs de apariție)

Vreo expresie idiomatică pe care n-ați mai folosit-o/auzit-o de mult?
„Mereu știi să scapi coadă curată!” (Evghenios Trivizas, „Ultima pisică neagră“)

Claudiu Sfirschi-Lăudat, traducător din limba greacă

În timp ce traduceam Zile birmaneze de George Orwell (în curs de apariție la editura Cartex), am simțit nevoia să țin un mic jurnal. Conține multe împrumuturi, sunt cuvinte din franceză și latină, dar și din hindi și birmană. Pe cele din urmă le-am notat și le-am cercetat un pic.

În ce privește flora, pe lângă tamarin și croton, aflate deja în dicționare, am adoptat denumirea unui arbore mai puțin cunoscut. O femeie birmaneză stă „la umbra unui mohur auriu”. Un mohur, doi mohuri. Mohurul (Delonix regia) are flori galbene sau roșii atât de spectaculoase, încât i se mai spune și arborele de foc sau copacul flacără.
În ce privește fauna, apare în textul original „sambhur skin”, pielea unui cerb asiatic. În limbile europene, acest animal este fie sambur, fie sambar. Din pielea lui se făceau pantofi și alte obiecte, după cum reiese din carte.

Pentru că vestimentația birmaneză era – și este – foarte diferită de cea europeană, autorul se referă des la anumite fustanele și pălării pentru bărbați. Fustanelele se numesc longyi și sunt specifice portului din Myanmar. Pălăriile terai, denumite astfel după regiunea Terai din Nepal, sunt rigide, din fetru. Erau la modă în prima jumătate a secolului XX. Se mai întâlnesc azi în componența unor uniforme militare sau ca accesorii vintage. Fiindcă am ajuns la armată, să nu uit să amintesc de rajput și de sepoi. Rajputul este membru într-o castă militară de vază din India: un rajput, doi rajpuți. Sepoiul este un indian angajat ca soldat în forțele de cavalerie europene: un sepoi, doi sepoi.

Fiindcă în Birmania era – și este – foarte cald, pe vremea lui Orwell se folosea în saloanele colonizatorilor un soi de evantai mare, numit punka, prins de tavan și manevrat de un supus localnic cu ajutorul unor sfori, fie cu mâinile, fie cu picioarele. Stră-străbunicul aparatului de aer condiționat.

Întâmplător, în timp ce lucram la roman, am avut o masterandă din Myanmar, care ne-a și prezentat la oră portul birmanez tradițional, cu puncte de vedere pro și contra, în contextul globalizării industriei vestimentare. Cine și-ar fi închipuit, când am citit romanul acum douăzeci de ani, că voi avea parte de o asemenea coincidență?

Ar mai fi de adăugat că, traducând Zile birmaneze, am constatat că nu există în dicționare verbul a clincheti. Parcă nu-mi vine să cred că suntem atât de puțini care spunem „clopoțeii clinchetesc”.

Monica Manolachi, traducătoare din limba engleză

Angela Bratsou Ce cuvânt ați inventat în limba română într-o traducere?

1. ANAPLU cu sensul de curgere în contra curentului, nu doar a apei, ci și a timpului. În titlul volumului și în text.
„ANAPLU“, Thanassis Valtinos, TracusArte, București, 2014

2. Maestrul sgourafos, cu sensul de maestru pictor, în volumul SEQUENTIAE de Liana Sakelliou, antologie bilingvă de versuri, traducere în colaborare cu Stavros Deligiorgis, ed. VINEA, 2024

Angela Bratsou, traducătoare din limba greacă

În încheiere, o scrisoare de dragoste prilejuită de Ziua Limbii române din partea colegei noastre, Anca-Maria Pănoiu, care deseori ne povestește despre traducerile „cu care se ia la trântă“:

Scurt tratat despre trântă

Ca toate marile iubiri, și limba română vrea să te lupți cu ea. Cu cât îi ești mai aproape, cu cât îi devii mai intim, cu cât îi dezghioci sensurile până la al șaptelea și-i distingi infinitezimalele treceri acolo unde alții nu văd decât sinonime în una și aceeași nuanță, cu cât îi recunoști îndărătnicia uscăcioasă a infinitivelor, exuberanța barocă din acorduri, afectarea greoaie a gerunziilor, nazurile punctuației, dar și moliciunea vocalică pe osatura consoanelor dure, suplețea topicii la întorsături de frază, sprințarele posibilități de a spune unul și același lucru în nebănuit de multe feluri sau de a înainta într-o frază fără să știi cum se termină… cu atât e mai capricioasă, mai amăgitoare, mai nestatornică, cu atât se volatilizează sau îți scapă printre degete tocmai când credeai c-ai prins-o, cu atât se împotrivește când vrei să-i frămânți materia între palme, cu atât crește, se umflă și iese din matcă tocmai când credeai c-ai reușit în sfârșit să-i orientezi cursul. Și-atunci respiri. Te destinzi, îți aduni puterile, gândurile, răbdarea, ca iar să te poți încorda.
Anca Maria Pănoiu

Să traduci e un gest cu greutate. La origini însemna să cari ceva dintr-un loc într-altul (lat. translaten) – uneori era vorba chiar despre mutarea osemintelor unui sfânt (fr. translacion, sec. 12) – și înseamnă și acum la fel, iar cel ce trebuie ridicat, purtat, împins, convins să alunece și să se așeze, să încapă, să ia forma locului nou e însuși înțelesul. Tranziția va fi mereu cu rămășițe, cute, resturi. Cu improvizație ca la jazz, cu căznit, cu mărunte trădări îngropate în întinderea paginii, cu libertăți luate la capăt de rând, nemărturisite, și cu întoarceri spăsite la rădăcina cuvântului. E o formă de seducție, acolo unde și seducere (lat.) înseamnă să porți (pe cineva) departe; aici, să porți un gând, o voce, o construcție de pe țărmul unei limbi care ți-e străină pe țărmul îndepărtat și atât de diferit al alteia, a ta, cea căreia îi cunoști culorile, texturile, aromele, structurile. Va trebui să păcălești curenții, să ții piept valurilor, să iei în pânze numai vântul bun. La țărm vei ști mereu că ai pierdut ceva în apă, că te-ai preschimbat, că n-ai ieșit cum ai intrat, că opintindu-te cu greutatea înțelesului, un pic te-ai și amestecat cu limba în care ai ajuns. De-aia se lasă cu luptă și înduplecare, cu efort, cu icnit, cu trântă. De-aia se lasă cu frumusețe. Ca-n toate marile iubiri.

Anca-Maria Pănoiu, traducătoare din franceză și din engleză
Cel mai recent roman tradus: Sub cerul liber, stăm în lumină, Barbara Kingsolver, Curtea Veche Publishing, 2023