Un caz semnalat recent de traducătorul Paul Simula readuce în atenție o practică editorială esențială, dar adesea omisă: consultarea traducătorului după intervențiile redactorului asupra traducerii predate.
Unul dintre pașii de lucru obligatorii într-o relație normală și profesionistă în branșa traducerii literare este revizuirea corecturilor efectuate de redactor împreună cu traducătorul. Acest pas este în multe cazuri respectat, dar, din păcate, încă există situații în practica editorială din România în care continuă să fie ignorat.
Considerăm că acest subiect trebuie rediscutat public, în beneficiul tuturor actorilor implicați în producția cărților traduse. Reluăm câteva argumente care susțin această practică și amintim unele motive des invocate pentru a justifica omiterea acesteia, pe care încercăm să le deslușim - și să le combatem - mai jos.
Predarea traducerii și procesul de revizuire
Modificări și corecturi vor apărea întotdeauna, este inevitabil în procesul editorial. După predarea traducerii, textul parcurge etapa de redactare, în urma căreia redactorii ar trebui să retrimită traducerea revizuită traducătorilor, pentru a stabili împreună care modificări vor rămâne în textul final, care nu sunt necesare și care mai pot fi încă îmbunătățite. Este situația ideală pe care o íntâlnim de multe ori în colaborarea dintre traducători și redactori. Totuși, dacă acest lucru întârzie să se întâmple, traducătorii sunt încurajați să ia legătura cu redactorul și să ceară manuscrisul corectat, apoi să discute modificările pentru care au argumente cu care să-și susțină opțiunile.
De ce este important ca redactorii să discute corecturile cu traducătorii?
Drepturile morale ale traducătorului
Ce se întâmplă dacă traducătorul cere să vadă corecturile și nu este de acord cu ele? Drepturile morale ale traducătorului în calitate de autor, așa cum sunt specificate în legea dreptului de autor (Legea 8/1996 act.), includ dreptul autorului de a se opune oricărei modificări aduse operei, dacă prin aceasta îi sunt prejudiciate onoarea sau reputația (Articolul 10, lit. d).
Cu toate acestea, unele contracte editoriale includ clauze care distorsionează aceste prevederi legale, stipulând că traducătorul este obligat să efectueze orice modificare solicitată de editură, sub sancțiunea respingerii traducerii și refuzului plății. În acest caz, un drept moral acordat de lege devine un instrument de presiune asupra autorului și mai degrabă o pedeapsă, decât un avantaj sau o măsură de protecție.
Există și cazuri în care, deși revizuirea corecturilor de către redactor împreună cu traducătorul este o practică în uz, editurile în continuare nu includ această prevedere în contract, pe baza argumentului - greu de înțeles - că forma contractului standard este foarte greu de modificat.
Și desigur, există și contracte care menționează că traducătorul trebuie să acorde BT („bun de tipar”), iar acest pas al procesului editorial este respectat ca atare, ceea ce scurtează semnificativ timpul alocat etapei de redactare a cărții și reprezintă un mod normal de lucru.
Teama traducătorului de a părea „dificil” în relația cu editura
Unii traducători se tem să insiste să vadă corecturile sau să conteste anumite modificări cu care nu sunt de acord, considerând că vor fi percepuți ca dificili și nu vor mai fi contactați ulterior pentru noi contracte. Este adevărat că activitatea de liber-profesionist implică o doză de diplomație, însă asta nu înseamnă acceptarea necondiționată a oricăror intervenții editoriale în text, cu atât mai puțin a acelora care influențează negativ calitatea traducerii.
Câtă vreme atât traducătorii, cât și redactorii au argumente clare cu care își pot susține alegerile stilistice și lexicale, dialogul profesional este nu numai posibil, ci și dezirabil, făcând parte integrantă din metoda de lucru specifică traducerii unui text literar. De asemenea, încurajăm editurile să urmeze bunele practici și să lase timp redactorilor să poată discuta modificările cu traducătorii. Este important ca procesul de revizuire să fie inițiat cu o atitudine constructivă și deschisă din partea tuturor părților implicate.
Falsul argument că discutarea corecturilor consumă prea mult timp
Un motiv frecvent invocat de edituri pentru a omite etapa dialogului dintre redactor și traducător este acela că discuțiile sunt mari consumatoare de timp. Este un argument fals și periculos: calitatea textului crește grație colaborării deschise și discutării alternativelor de traducere, iar comunicarea clară reduce considerabil durata necesară avansării traducerii în etapa de publicare. O modalitate eficientă este și revizuirea prin dialog direct, care permite atât scurtarea timpului alocat acestui pas, cât și simplificarea procesului în sine.
Discutarea traducerilor este în interesul tuturor celor implicați în procesul editorial, de la autor și traducător, până la redactor, editură și cititori, de aceea o și considerăm un pas absolut necesar în demersul de profesionalizare a pieței de carte tradusă.
Falsul argument că dialogul este inutil dacă traducerea este considerată slabă
Dialogul trebuie să aibă loc, indiferent de nivelul de experiență al traducătorilor și redactorilor. Un traducător experimentat poate beneficia de ideile și sugestiile unui redactor mai tânăr, iar un redactor profesionist are tot interesul să-și împărtășească observațiile unui traducător receptiv aflat la început de carieră, cu care va putea colabora pe termen lung.
Aprecierea unei traduceri ca fiind bună sau slabă nu ar trebui să afecteze comunicarea cu traducătorul. Colaborarea dintre redactor și traducător și lucrul împreună pe textul redactat ajută la perfecționarea profesională a amândurora. Așadar, nu doar traducerile considerate bune trebuie discutate între traducători și redactori, dimpotrivă, pentru că discuțiile pe text și comunicarea transparentă contribuie la formarea unei culturi profesionale sănătoase. Ceea ce, firește, ne dorim cu toții.