Numele traducătorului, celălalt autor (ca în gnoză). Falsuri în acte publice
Un articol astfel intitulat, semnat de Bogdan Ghiu, publicat în LiterNet, abordează, inclusiv din punct de vedere juridic, problema menționării numelui traducătorilor pe coperta cărților traduse.
A publica numele traducătorului pe copertă - cucerire recentă, extrem de tîrzie, cedare aproape inexplicabilă a unor vechi și tenace rezistențe, a unor bariere de-a dreptul psihotice, și mai greu de explicat altfel decît obsesiv și brutal, frust economic -, nu este o modă sau o "bună practică", nu înseamnă acceptarea unui trend, o concesie. Nu. Este intrare în legalitate, înseamnă respectare a adevărului.
O excelentă pledoarie care explică, în termeni ușor de înțeles, unul dintre aspectele de bază ale respectării drepturilor morale ale autorului în practica traducerii literare:
Căci a nu publica numele traducătorului pe copertă înseamnă a produce un fals intelectual, un fals în acte publice.
De ce? Simplu. Autorul cărții nu este și autorul traducerii, ci doar autorul originalului după care un alt autor, traducătorul, al doilea autor, a realizat, a creat traducerea. A publica o carte a unui autor străin cu un titlu românesc fără a-l numi pe cel de-a al doilea autor, al traducerii, constituie un vechi și "inocent", repet, fals intelectual inerțial: pentru că autorul străin nu scrie, tocmai, în limba în care este tradus, deci nu a scris niciodată cărți cu niște titluri așa cum apar ele traduse. Altfel nici nu ar fi, tocmai, tradus.
Citiți articolul integral aici © LiterNet, 2024